sâmbătă, 30 iulie 2011

Cât de mult contează adevărul?

         Mă gândesc că poate mi se trage de la minunata activitate de învăţare intensa- btw pentru cei interesaţi.. toată lumea spune despre cât de grea e facultatea de medicină nimeni nu spune ce se întâmplă după cei 6 ani, care de altfel mie nu mi s-au părut chiar atât de complicaţi. dar ceea ce urmează după ei mi se pare ceva.. pe alocuri traumatizant. Aşa trecem peste partea asta că nu ăsta era scopul postului...
        Un copil aude de mic, de obicei de la părinţi, care de altfel se ocupă de educaţia copilului, faptul că în viaţă trebuie să spui adevărul, sau în fine e bine să spui adevărul şi să nu spui minciuni. Copilul creşte însă şi pe măsură ce începe să înţeleagă cum merg lucrurile în lumea în care se dezvoltă el, află că de fapt a spune adevărul nu e mereu cea mai bună soluţie, începând cu lucruri mărunte şi poate mai puţin importante de gen.. note de la şcoală, şi continuând cu lucruri să zicem aparent la fel de mărunte dar, după părerea mea mult mai profunde, şi aici mă refer la a spune pur şi simplu ceea ce crede despre o situaţie sau persoană. Copilul află că pentru a se proteja pe sine de suferinţă sau de reacţii ciudate din partea celor din jur trebuie să înveţe să fie diplomat sau ipocrit, depinde de gradul fiecăruia de toleranţă, căci în funcţie de asta îşi va alege termenul preferat.
        Sunt într-o perioadă în care parcă tot am aşa diverse revelaţii despre viaţă şi despre mine. Sunt de fapt lucruri pe care le-am trăit în fiecare zi până acum şi lucruri pe care le fac din reflex, poate, numai că în ultima vreme am momente aşa când parcă m-a trăsnit inspiraţia şi neuronii mei reuşesc să formuleze o idee, o concluzie de viaţă, ca să sune mai pompos, pe care parcă atunci o aud prima dată. Problema este că în general nu sunt idei prea vesele şi din contră sunt idei care mă întristează foarte tare. Momentan ideea care mă ţine trează la o oră destul de târzie în noapte, la care de obicei eram la al doilea vis, este că mi-am dat eu seama aşa că singura noastră şansă de a fi sinceri cu adevărat este atunci când suntem copii. Aşa cum sunt eu acum, la vârsta mea adică, constat că de fapt nu pot fi sinceră cu adevărat, în sensul de a spune într-adevăr tot ceea ce cred şi simt şi gândesc despre o anumită persoană sau situaţie practic cu nimeni. Nici un om de pe lumea asta nu va accepta să îi fie spus tot adevărul de către altcineva fără să aibă o reacţie cel puţin.. negativă să zicem. Şi uite aşa fiecare din noi se dezvăluie în faţa celuilalt doar în măsura în care consideră că nu îi va face rău nici celui de lângă el, nici subsemnatului şi practic avem toţi o multitudine de măşti pe care le purtăm atunci când interacţionăm cu cei din jurul nostru adaptate situaţiei şi interlocutorului, de la mama, tata, iubitul/a, prieteni, pană la persoane mai puțin apropiate. În lumea modernă în care mulţi acceptă ideea de psiholog şi de deschidere spre comunicare, aparent liberă, treaba asta cred că se numeşte de fapt adaptare dar am o singură problemă... în situaţia asta unde e ADEVĂRUL? Şi mai ales de ce ni se inoculează ideea că trebuie să spunem adevărul de mici, când de fapt, foarte mulţi dintre noi nu facem asta?
       Până la urmă pe cine ajută adevărul? Cine e mai fericit în lumea asta cine deţine adevărul sau cine deţine doar o parte din adevăr? Partea care îl răneşte cel mai puţin de obicei. Adevărul ăsta până la urmă mi se pare o noţiune taaaare relativă... Cine are nevoie de adevăr?

Ascultare placuta, cu drag.


             Sarah Brightman - Naturaleza Muerta


sâmbătă, 2 iulie 2011

Cum ar fi să-ţi imaginezi că piticii din capul tău fac sex...

...NEPROTEJAT :P
       Asta ar fi un alt fel de a expune problema schimbării pe care o suferă fiecare dintre noi, respectiv apariţia de noi pitici o dată cu vârsta.
     Această formulare, recunosc, nu îmi aparţine în mod direct şi este rezultatul unei conversaţii with my brain :p, şi btw.. thx darling :)
       Dacă, însă, tot am început în acest stil, zic, hai să mergem pe aceeaşi idee şi mă întreb, există metode contraceptive pentru pitici?- nu, nu facem discriminări, a se înţelege că e vorba de piticii personali ai fiecăruia sau după preferinţe mai sunt cunoscuţi şi sub denumirea de păsărele (după numărul lor putând fi de la un cuplu amărât şi singuratic până la o colivie, un stol...). Revenind la planningul familial al pititcilor, mă gândesc, prin ce măsuri am putea să le scădem natalitatea, care culmea, am impresia că este în creştere, direct proporţională cu vârsta posesorului. Având în vedere că nu accept ideea avortului, nici măcar ipotetic în viaţa reală, cu siguranţă nu voi accepta un avort piticesc- a se înţelege că începi să îţi îngrădeşti viziunea asupra unui lucru şi realizezi asta şi te gândeşti, în mijlocul desăvârşirii fixului pe care tocmai îl dezvolţi, că ai vrea să renunţi la el, fără nici o explicaţie, fără să înţelegi ce era de înţeles până la urmă.
       Cred că în primul rând trebuie să separăm cele două populaţii piticeşti, cea formată prin condiţionările tale de cea formată din condiţionările societăţii la care te adaptezi- momentan îmi trece prin cap un gând: oare există aventuri între cele două pături sociale piticeşti? Dacă stau mai bine însă să mă gândesc realizez că de fapt nu aveam de ce să-mi supun piticii unei astfel de traume de separare în două "lumi" pentru că până la urmă sunt cu toţii pitici şi punct. Cum mi-am făcut rost de ei şi cum previn contactele sexuale neprotejate m-ar interesa mai mult momentan.
       Când îţi dai seama că numărul de condiţionări din viaţa ta este îndeajuns încât să începi să reacţionezi şi să schimbi anumiţi parametri ai situaţiei? Evident, în cazul meu mai există şi problema, dacă nu voi mai ţine cont de condiţionări, ce vor spune cei din jurul meu?
       Din păcate, pentru mine, probabil că am atacat subiectul ăsta mult prea devreme pentru că nici măcar scrisul nu mă mai ajută să găsesc oarece raspunsuri- pe lângă micul detaliu că mă mai aşteaptă nişte hârtii pe masă care aştepta să fie citite, nişte vase pe scurgator care aşteaptă să fie puse la loc şi există o limitare de timp a acestor acţiuni, respectiv.. nişte condiţionări ;))


        Până data viitoare, cu drag, HEIGH-HO!