Cred ca afirmația asta e un mod bun de a începe sa privești o relație dintre El și Ea, după o logică simplă, mai mult sau mai puțin medicală, organismul uman este ”alimentat” de inimă și dacă intervine moartea creierului inima continuă să bată- nu intrăm în detalii medicale- dar dacă inima face bubica, creierul, într-un timp extrem de scurt moare.
Femeia e cea care menține emoțional echilibrul unei relații, barbatul poate da direcția dar femeia este cea care trebuie să mențină apele liniștite pentru ca ambarcațiunea să ajungă la destinație.
Ceea ce mă intreb momentan este cât de des se poate întampla ca defibrilatorul, menit să rezolve bubica inimii, să fie intern și să fie taman creierul. Creierul poate furniza suport material, motivație, argumente, explicații... căci creierul gândește, inima însă..inima intuește, inima reacționează la vibrație, la emoție. Aparent resuscitarea de acest gen este imposibilă și probabil că de fapt chiar este imposibilă, cu toate astea se întâmplă. În acest caz cred că este vorba de fapt de o leziune relativ minoră a inimii care să-i permită o reabilitare by self... și dacă lucrurile ar fi așa...reabilitarea se face cu ”restitutio ad integrum” sau mai există leziuni? Și cel mai important: ce se întămplă totuși când inima chiar moare? Mai poate exista vreo metodă de resuscitare cu adevărat eficientă?
Probabil că pentru un răspuns la aceste întrebări nici macar scrierea acestui post nu mă va lumina prea mult...poate doar...trecerea timpului.-ce filosofic a sunat asta :-)
For my brain:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu