M-am trezit surprinsă de diferenţele enorme de percepţie asupra unor lucruri fireşti, de altfel, dar pe care eu în clasa a VIIIa nu doar că nu le cunoşteam dar cred, de fapt, nici nu mă preocupau în asemenea măsură.
Dilema pleacă de la o glumă "fetele de la noi din clasă îşi iau acadele pe băţ în formă de suzetă ca să exerseze!" Întrebare firească, mi s-a părut mie, "adică ce să exerseze?" Răspunsul l-am primit sub forma unui zâmbet pe sub mustăţi cu multe subînţelesuri din care.. înţelege tu ce poţi! Discuţia s-a continuat cu faptul că pentru anumiţi copii de aceeaşi vârstă partea cu întâlnitul cu iubitul/ iubita şi săruturile din timpul pauzelor e ceva de muult fumat şi că schimbarea de "parteneri"se face la săptămână căci intervine plictiseala- partea cu plictiseala eu personal o înţeleg, în anumiţi parametri. De aici am dedus eu că exersarea nu se referă la "improoving-kissing -techniques" :-o
OK avem de a face cu o difereta de generaţii, recunosc, dar nu mă aşteptam că diferenţa asta să fie atât de.. evidentă! Mă întreb acum, săracii părinţi, ai mei, ai tăi, e oarecum de înţeles să fie şocaţi de-a dreptul de anumite poveşti de când eram noi mici, dacă eu am rămas ca la dentist la auzul unor concepţii ale unor copii cu 10 ani mai mici ca mine.
În această situaţie fiind, mă gândesc, cum o fi când voi avea eu copii şi mai ales cum îi protejez de anumite aspecte. Cred despre mine că am o concepţie destul de deschisă, mai ales când vine vorba de "sex talks" şi de.. normalitatea fenomenului.. dar CLAR nu la 12-13-14 ani şi nu la amploarea asta. Dar mă uit în jurul meu că peste tot există o formă de sexualitate prezentă în viaţa de zi cu zi, şi hai să nu scriu despre un clişeu, sexualitatea din mass-media, dar mi se pare că deja este ceva de-a dreptul generalizat.
Am îmbătrânit eu sau am rămas în urmă mă întrebam şi am primit un răspuns pe măsură "dar tu nu ştii că lumea e în continuă schimbare şi că nici atunci când voi fi eu de vârsta ta nu vor mai lucrurile ca acum?" Again.. am rămas fără replică. Dacă un copil de 12 ani conştientizează atât de bine aspectul ăsta atunci înseamnă că mie îmi mai rămâne doar să lucrez la acceptare şi adaptare.
Sună foarte simplu şi practic dar e a naibii de greu de aplicat. Problema cea mai mare, pe care cred că au avut-o şi părinţii fiecăruia dintre noi, este că, în general cu vârsta tindem să ne închidem în propriile tipare şi să acceptăm din ce în ce mai greu noutăţile, cu atât mai puţin să ne adaptăm la ele. Îmi place totuşi să cred că fiind conştientă de aspectul ăsta voi reuşi într-o zi să găsesc o cale de a accepta.
Şi uite aşa, poate una dintre cele mai importante lecţii de viaţă, ţi le oferă un copil, cu siguranţă nu e singura dar pe asta am perceput-o eu acum.
Mulţumesc!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu