De ce ne facem doctori?

   Plimbându-mă azi prin casă mi-am amintit de acele persoane care încep să-ţi spună, foarte sincer de altfel, cât de mult aprecieaza ei pe cei care au aşa ambiţii mari şi vor să se facă doctori, pentru că au ei aşa impresia că noi ne facem doctori pentru că debordăm de altruism şi vrem să ajutăm oamenii. Sună bine teoria asta ce să zic, sună frumos, mai bine spus.
     Recunosc că atunci când am fost întrebată de o Doamnă doctor pe care o respect şi o apreciez foarte mult, "de ce vrei tu să te faci doctor? vrei să ajuţi oamenii sau îţi place aşa cum sună titulatura?" , fiind copil deştept şi intuind unde bate întrebarea evident am răspuns ceva de genul că aş vrea să ajut oamenii (nu-mi amintesc răspunsul exact).
     Astăzi însă de undeva din adâncul creierului s-a ivit un gând foarte revoltat de-a dreptul: eu nu vreau să mă fac doctor ca să ajut oamenii, cel puţin nu sub foarma în care ar putea fi percepută afirmaţia asta de majoritatea oamenilor!
    Eu vreau să mă fac doctor pentru că îmi place la nebunie combinaţia de puzzle format de simptomele şi semnele unui pacient cu picătura de intuiţie şi cu dramul de noroc- mai corect ar fi să-l numesc cu ajutorul lui Dumnezeu- de care ai nevoie pentru a putea practica meseria asta cât mai eficient şi corect. Îmi place să îmi descopăr veleităţile de investigator în căutarea unei cauze a unui fenomen, îmi place modul absolut mind blowing în care se înlănţuie lucrurile în organismul uman, îmi place să descopăr cum funcţionează totul şi să rămân fascinată de descoperire, îmi place să împărtăşesc cu cei din jurul meu minunea pe care am aflat-o eu- pentru că încă cred în faptul că organismul uman e o minune şi că totul funcţionează într-un mod fascinant. La finalul acestui proces este foarte adevărat că te poţi afla în faţa unui diagnostic corect, că poţi administra un tratament corect şi că dacă ai norocul să dai peste un pacient compliant se poate să afli, sub o formă sau alta, că pacientul tău e bine în urma intervenţiei tale. Evident că în momentul în care afli aşa ceva ai o bucurie imensă, sau mă  rog pe măsura cazului, dar mie mi se pare că bucuria asta nu vine dintr-un imens altruism care dă pe-afară din tine, nu, din contră, vine dintr-un imens egoism: eşti fericit tu pentru tine că ai reuşit să descoperi, să identifici, să tratezi şi să "vindeci"- ghilimele au o explicaţie foarte precisă dar va fi abordată în alt post- eşti bucuros că U did it! A că prin asta ai "reparat" un om, nu ştiu, dar cel puţin în momentul de faţă îl văd ca pe .. "collateral damage", da clar te bucuri şi pentru el căci acum e bine DAR.. nu el este actorul principal în piesa asta!
      Totuşi revenind la "vindecat" (again scrisul mă ajută să-mi clarific nişte detalii) tocmai am realizat că dacă accept faptul că vindecarea nu o poate face un om, că pentru vindecare nu e suficientă doar o intervenţie externă asupra "pacientului", pentru vindecare e nevoie şi de colaborare- fie că e vorba de sensul strict material, că trebuie să urmeze tratametul, fie că e vorba de alte sensuri, că trebuie să apară o schimbare din interior pentru ca întregul să se "vindece"- şi schimbarea din interior se poate face doar cu intervenţia a altui "factor" pe care eu îl numesc Dumnezeu (voi îi puteţi spune noroc, şansă, destin). Dacă teoria asta e valabilă înseamnă că pe undeva puzzelul meu s-a conturat pentru că şi pe mine, la rândul meu, m-a luminat Dumnezeu să ajung în acel punct. Asta înseamnă că poate aş putea să mai tai moţul mândriei şi să realizez că nu EU SINGURĂ am ajuns în acel punct şi că dacă ar fi să manifest ceva altruism acesta ar fi necesar să se îndrepte spre divinitate.  Ştiu sună foarte ciudat, până şi mie îmi sună ciudat, dar am ajuns aici pentru că în timp ce scriam mi-am amintit nişte versuri şi finalul poeziei cred că ilustrează perfect ceea ce aş fi vrut eu să transmit. Faptul că a ajuta oamenii nu înseamnă neapărat că faci ceea ce faci pentru EI! Caz în care I get to keep my selfishness, poate însemna doar că tot ceea ce faci faci pentru tine şi pentru liniştea şi fericirea ta.
    
              Şi la final poezia cu pricina:


Oamenii sunt adesea neînţelegători, iraţionali  şi egoişti...
Iartă-i. oricum.


Dacă eşti bun, oamenii te pot acuza de egoism şi intenţii ascunse...
Fii bun, oricum.


Dacă ai succes, poţi câştiga prieteni falşi şi duşmani adevăraţi...
Caută succesul, oricum.


Dacă eşti cinstit şi sincer, oamenii te pot înşela...
Fii cinstit şi sincer, oricum.


Dacă găseşti liniştea şi fericirea, oamenii pot fi geloşi...
Fii fericit, oricum.


Binele pe care îl faci azi, oamenii îl vor uiita mâine...
Fă bine, oricum.


Dă lumii tot ce ai mai bun şi poate nu va fi niciodată de ajuns...
Dă lumii tot ce ai mai bun, oricum.


La urma urmei este între tine şi Dumnezeu...
N-a fost nicodata între tine şi ei, oricum.