Mă chinuie.. rău..

  ...gândul de a începe să mă  manifest în scris online.. am mai avut o tentativă soldată cu un eşec pentru că aveam impresia că va găsi cineva cunoscut scrierile mele- atunci de fapt acel cineva era un El.. încă mai există acel el şi încă îmi mai este teamă.. dar.. e un sentiment mult diminuat. Îmi era teamă, şi îmi este teamă poate pentru că, deşi nu îmi place să gândesc asta despre mine, cu atât mai puţin să o afirm public (care public că doar momentan sunt eu cu mine), nu am curaj.. nu am curaj să fac multe şi de cele mai multe ori lipsa asta de curaj se manifestă în domenii sentimentale.. sau mai bine să le zic în relaţiile mele cu oamenii.. şi nu cu cei pe care nu îi cunosc, nu sunt timidă, ba din contră.. dar oamenii care îmi sunt foarte apoape.. oamenii care mă cunosc foarte bine, pe care să zicem că îi cunosc..  faţă de aceşti oameni nu am curaj...
      Nu am curaj să le spun alor mei părinţi anumite observaţii legate de viaţa de zi cu zi.. de fapt care observaţii nu am curaj uneori să ripostez la lucruri banale, cu toate că dacă mă gândesc nu ştiu dacă e sau nu o scuză, în relaţia cu ai mei părinţi cred că de fapt nu ripostez foarte mult pentru că ştiu că oricum nu schimb cu nimic nişte situaţii.. decât că apare un conflict de idei şi interese care încarcă atmosfera şi care trece mai repede sau mai uşor depinzând de etiologia lui.
    Nu am curaj să fac ceva mai concret, decât nişte discuţii, în relaţia mea de muulti ani..
    Searching.. mă caut pe mine.. mă întreb dacă nu cumva m-am trezit şi eu să fac asta când lumea în jurul meu deja se mărită şi are copii şi familie şi responsabilităţi.. din punctul ăsta de vedere uneori am impresia că am rămas blocată în adolescenţă.. Dar să privim lucrurile optimist- cine garantează că cei au deja familii sau sunt pe cale de a forma familii, şi evident sunt de o vârstă cu mine..cine ştie ce se ascunde unor fotografii de nuntă perfecte.. unor zâmbete şi îmbrăţişări public manifestate.. nu neg veridicitatea sentimentelor celor din jurul meu.. mă întreb doar dacă ei s-au găsit pe ei.. fiecare în parte pentru ca mai apoi să înceapă un drum în doi.. De fapt.. acum mă întreb.. e necesar pasul ăsta înainte de a forma un "nucleu al societăţii"? Şi dacă da.. este şi obligatoriu?