 |
Even if happiness forgets you a little bit, never completely forget about it. ~Jacques Prévert |
Continuarea poate exista sub foarte multe forme, de cele mai multe ori depinzând de etiologia fericirii, eu astăzi mă gândeam la cum îţi poate schimba perspectiva un om, sau mai mulţi, doar vorbind sincer cu tine şi eventual despre tine şi prin asta să îţi dea măcar impresia că înţelege.. că TE înţelege.
Legile Universului sunt relativ simple şi nu rămân niciodată cu restanţe în aplicare (ce filosofic a sunat asta cu legile Universului, reformulez, a se citi adăugând „În my opinion”):
-Totul este în echilibru
-Ceea ce e în tine este cea ce vei atrage în viaţa ta.
Le-am formulat evident „în my own words” ca să înţelegi de unde vreau să plec...
Un foarte bun prieten, în încercarea de a mă face să înţeleg că nimic din ceea ce este la un moment dat în viaţa mea nu este pentru că aşa s-a întâmplat, este pentru că aşa am „vrut eu”- existenţa verbului a vrea în ghilimele s-a explica prin faptul că îţi dai seama mai mult sau mai puţin de cât de mult vrei un anumit lucru- că fiecare om are universul lui şi că de fapt niciodată nu se produce o intersecţie sau o suprapunere a „lumii mele” cu „lumea ta”, este doar o iluzie pe care o creem fiecare pentru a ne putea justifica anumite interacţiuni când, de fapt, toate interacţiunile sunt imagini în oglindă ale noastre.
Unde vreau să ajung cu asta? La faptul că până la urmă minunata expresie „Fericirea e în tine”este perfect valabilă dar că şi tu şi eu uităm asta atunci când nu suntem chiar atât de fericiţi.
În ceea ce priveşte prima regulă, cred că este tocmai ceea ce mi s-a întâmplat mie în ultimele zile şi ceea ce de fapt a dus la apariţia acestui post. Probabil că pentru fiecare om există un fel de prag când „enough is enough” şi în momentul ăla se activează sistemele de alarmă şi i se trimit situaţii care să îl readucă pe linia de plutire. Evident sistemul funcţionează şi pentru pragul pozitiv şi pentru cel negativ, echilibrarea necesitând acţiunea complementară.
Mai pe româneşte şi mai puţin filosofic că deja e târziu, cuvintele declanşează emoţii şi anumite cuvinte spuse atunci când trebuie pot face switchul dintre cele două extreme la care mă refeream, uneori în viaţa ai nevoie de oameni care să îţi spună cât de frumos şi special eşti tu ca om. Cât de multe aprecieaza anumite calităţi la tine şi cât de important este pentru el/ea că exişti în viaţa lui/ei. Şi iarăşi când recitesc lucrurile astea mi se pare că sună puţin egocentrist dar sunt convinsă că ştii şi tu că lucrurile astea chiar sunt importante şi chiar contează. Din ceea ce mi s-a întâmplat mie până acum, şi nu mi s-a întâmplat prea des, am mai observat că, cu cât persoana care îţi spune lucrurile astea este mai puţin înrudită cu tine şi evident sincera- de obicei îi simţi pe cei care o spun doar de dragul de a vorbi- cu atât impactul e mai mare.
În ultimele zile am întâlnit persoane care să mă scoată dintr-o oarecare stare de tristeţe şi să mă readucă pe linia de plutire printr-un exces de fericire provocată de cuvintele spuse. De fapt postul acesta este pentru ele, pentru că le mulţumesc, pentru că au schimbat ceva atunci când a trebuit în viaţa mea.
Încă nu am descoperit cum aş putea depozita câte puţină fericire, să iau câte o bucăţică din fiecare moment fericit şi să-l pun spre păstrare pentru a putea să o accesez la nevoie, dar până voi găsi această tehnică îmi rămâne doar să sper că voi întâlni „pe drum” persoanele care să-mi amintească de existenţa fericirii. Îţi doresc şi ţie să le găseşti!
